fbpx

7 motive pentru a angaja un finisor în construcții în loc să faci singur

lucrator-finisor-pentru-constructii

În zilele noastre oamenii sunt înnebuniți după activități de bricolaj, adică își doresc să practice, în timpul liber, tot felul de lucrări mărunte pe lângă gospodării.

Se pare că tot mai des oamenii renunță la ajutorul unui profesionist, acolo unde este posibil, optând pentru a-și folosi propriul timp, uneltele și mai ales (nu-i așa!) numeroase tutoriale de pe Youtube.

Când vine vorba de zugrăvirea unei case, totuși, merită să angajezi un finisor în construcții.

La urma urmei, bricolajul este un mod bun de a economisi bani pentru lucrări mici și simple, dar se poate transforma cu ușurință în lucrări mai mari, tehnice și care consumă mai mult timp, cum ar fi zugrăvirea unei case.

Dacă doriți să aflați mai multe despre beneficiile angajării unui finisor în construcții, citiți în continuare 7 motive esențiale pentru a pune jos trafaletul și a angaja în schimb profesioniști.

1. Sunt profesioniști

Zugrăvirea unei case este mai grea decât pare. De exemplu, pentru a obține un strat uniform de vopsea pe fiecare perete, fără picături scurse sau pete, este mai ușor de spus, decât de făcut. Apoi, sunt de luat în considerare picăturile de vopsea de pe unele corpuri, obiecte sau accesorii. Aveți nevoie de o mână fermă și de o tehnică corectă pentru a evita depunerea de vopsea prin tot felul de locuri unde nu trebuie să ajungă.

Dacă nu ați zugrăvit niciodată o casă, zugrăvirea propriei case poate fi o activitate cu probleme. Riscați să ajungeți la un produs finit care lasă mult de dorit. În schimb, profesioniștii au toate abilitățile și experiențele necesare, care vouă s-ar putea să vă lipsească.

Angajarea acestora vă asigură (în cele mai multe cazuri) că veți ajunge la un rezultat de calitate.

2. Se pricep la vopsea

Mulți proprietari nu reușesc să-și dea seama dacă vopseaua este aplicată uniform. Având la dispoziție un timp limitat, aceștia cumpără prima cutie de vopsea de culoarea corespunzătoare și se grăbesc să se apuce de treabă. Rareori rezultatul este unul așteptat.

Varietatea mare de mărci și tipuri de vopsele necesită o oarecare înțelegerea a ceea ce este cel mai potrivit pentru zugrăveala respectivă. Totul, de la materialele pe care le vopsiți până la locația casei poate avea un impact asupra vopselei de care aveți nevoie.

Profesioniștii știu deja asta și știu ce vopsea sau grund să folosească pentru a obține cele mai bune rezultate.

3. Vor pregăti zidurile cum trebuie

În toate domeniile pregătirea prealabilă previne obținerea unor performanțe slabe. Practic, nu vă puteți aștepta la un rezultat de înaltă calitate fără să vă pregătiți mai întâi pereții în mod corespunzător. Pripeala în procesul de vopsire poate lăsa murdărie, fisuri, găuri, mucegai și/sau decojirea vopselei la suprafață. Simpla vopsire a suprafețelor nu va da niciodată cele mai bune rezultate.

Este important să abordați, mai întâi, problemele de bază, și anume: să umpleți găurile și crăpăturile, să îndepărtați orice mucegai și să curățați vechea vopsea care se decojește.

Profesioniștii înțeleg importanța acestui pas inițial și au instrumentele, cunoștințele și timpul necesar pentru a o face.

4. Îți economisesc timpul

Zugrăvirea unei case este un proces care îți consumă mult timp de la început până la sfârșit. Înainte de a începe trebuie să curățați zona, să cumpărați vopseaua și să aplicați folii de protecție pentru a proteja mobila, mocheta sau alte accesorii din casă. Abia apoi se poate trece la zugrăvirea propriu-zisă. Această operațiune poate dura câteva zile dacă vă aflați într-o proprietate mare.

În cele din urmă, după ce ați aplicat primul strat, lăsați să se usuce și aplicați al doilea strat, dacă este nevoie. Dacă din greșeală ați atins cu vopsea obiecte trebuie să le curățați.

Aveți de îndeplinit o sarcină lungă și dificilă care poate deveni frustrantă foarte repede. Angajarea unor finisori în construcții profesioniști înseamnă că vă puteți așeza la o ceașcă de ceai, în timp ce ei se ocupă de toate.

5. Îți economisesc bani

Majoritatea oamenilor practică activități de bricolaj în speranța economisirii unor sume de bani. Nu-i poți învinui pentru asta, o zugrăveală realizată de profesioniști nu este ieftină. Curios este faptul că adoptarea unei abordări de a-ți zugrăvi singur poate să ajungă să coste mai mult pe termen lung.

În primul rând, există un cost al implicării în această activitate de vopsire, adică, timpul necesar pentru a vă zugrăvi casa ar putea fi petrecut pentru alte sarcini mai profitabile. Apoi, desigur, există riscul de a face greșeli care necesită bani pentru a le remedia.

Adăugați costul uneltelor și echipamentelor necesare (vopsea, pensule, trafaleturi, scări etc.), toate sarcinile mici care necesită timp și materiale este posibil să ajungeți la concluzia că angajarea profesioniștilor poate fi o opțiune mai ieftină.

6. Oferă garanție

Cine zugrăvește casa este responsabil de rezultat. Așadar, dacă o faci singur tu ești vinovat pentru orice rezultat nesatisfăcător. Pentru a remedia un eventual eșec sunt două posibilități, încercați din nou sau plătiți un profesionist. Toate acestea înseamnă timp suplimentar, bani, stres și bătăi de cap.

Chiar dacă angajați zugravi profesioniști și vice-versa este adevărată. Garanția pe care v-o oferă presupune rezolvarea oricăror probleme, fără cheltuieli suplimentare. Sarcina este pe ei, nu pe tine.

7. Își asumă riscurile

Imaginați-vă că încercați să zugrăviți exteriorul unei case cu două sau trei etaje. Prelungitoarele pentru trafalet nu pot acoperi întregul perete. Așadar, mai devreme sau mai târziu, fie că este vorba de o scară sau de o schelă ar trebui să vă urcați să terminați lucrarea.

Angajarea unor finisori în construcții profesioniști înseamnă că nu trebuie să vă faceți griji cu privire la toate acestea. Ei sunt cei din partea de sus a scării sau schelelor, nu tu! În plus, ei au instrumentele, abilitățile și instruirea necesară pentru a se asigura că sunt în siguranță acolo sus.

Este timpul să angajezi un zugrav sau să participi la cursul Lucrător finisor pentru construcții

Pe cât de populară a devenit activitatea de decorare, construire și realizarea unor reparații prin casă de unul singur există situații când se poate fără probleme, dar zugrăvirea unei case nu face parte din această categorie.

Realizarea unei zugrăveli de către tine se poate face, dar nu va fi la standardul dorit. La urma urmei, aceasta este o sarcină, care consumă mult timp, care necesită abilități, practică, înțelegere și echipamente adecvate pentru a obține cele mai bune rezultate.

Cel mai bun mod de a le obține? Angajează un finisor în construcții care să-ți facă treaba sau învață cum se face participând la cursul Lucrător finisor pentru construcții.

Sursa: https://crocpaintingcontractors.com